Mănăstirea Agafton este o mănăstire ortodoxă amplasată într-o zonă pitorească, pe culmea unui deal împădurit.  În perioada 1729-1740 pustnicul Agafton (de la numele căruia provine şi denumirea mănăstirii) a întemeiat aici o biserică de lemn, cu hramul "Sf. Voievozi", biserică care a fost confecţionată din bârne groase de stejar.

Schitul întemeiat de Agafton a fost obşte de călugări până la începutul secolului al XIX-lea, pentru ca mai apoi, prin anul 1814,  să fie transformat în mănăstire de călugăriţe. Între anii 1838-1843 a fost construită o nouă biserică de zid, cu hramul "Pogorârea Sf. Duh", în stil moldovenesc, în formă de cruce, fără ornamentaţii exterioare şi cu acoperişul prevăzut cu trei turnuri mari de lemn, cu baza octogonală.

In anul 1959 Mănăstirea Agafton a fost desfiinţată abuziv, pentru a se organiza in locul ei Căminul de Bătrâni cu handicap Agafton. Astfel bătrânii cu handicap au locuit în chilii, căsuţele au ajuns într-o stare de degradare avansată şi într-o stare de insalubritate totală, acestea nefiind dotate cu instalaţii de apă şi canal, motiv pentru care fiecare imobilizat la pat îşi avea hârdăul sub patul său. Unele dintre chilii au trebuit să fie astfel demolate, iar altele îmbibate de mizerie şi igrasie, constituind astfel focare de infecţie.

După Revoluţia din decembrie 1989, în luna martie 1991 Mănăstirea Agafton a fost reînfiinţată, iar in 1994 au fost recastigate drepturile asupra constructiei. Deoarece era vorba de un caz umanitar, în chiliile călugăriţelor locuind la acel moment 172 de bolnavi, din care 110 erau cronici nerecuperabili, neuropsihici şi alcoolici, 50 imobilizaţi la pat, iar ceilalţi, bătrâni abandonaţi de familie, nu s-a putut trece la o executare silită, pana in 1999 cand caminul a fost mutat.