Ruinele cetatii Vicin
Cetatea Vicin este o fortificatie bizantina, construita în a doua jumatate a secolului al X-lea, în vremea stapânirii Dobrogei de catre împaratul bizantin Ioan Tzimiskes (971-976 d.Hr).
Pozitia topografica a cetatii si faptul ca exista instalatii portuare flancate de doua turnuri puternice, constituie tot atâtea motive care ne obliga sa admitem ca fortificatia de pe insula Pacuiul lui Soare a avut, cu deosebire, un caracter de baza navala. Astfel, arheologii înclina sa creada ca ea a fost construita pentru a controla orice miscare, pe Dunare, a unei flote inamice care, venind dinspre gurile fluviului, s-ar fi îndreptat spre Dorostolon (Silistra) - capitala themei bizantine de la Dunarea de Jos. Locuitorii cetatii de la Pacuiul lui Soare aveau ca principal inamic poporul rusilor kievieni, care se deplasau de obicei pe apa în incursiunile lor spre lumea bizantina si care erau condusi de cneazul Sviatoslav.
Datorita scaderii nivelului Dunarii, au iesit la iveala urmele unor vechi ziduri de fortificatie care nu au putut fi cercetate niciodata pana acum din cauza ca erau acoperite de apa.
