Lacul Dracului (iniţial subteran), a apărut la zi prin prăbuşirea bolţii peşterii (Peştera de la Lacul Dracului), din care cauză o parte din malurile sale sunt în surplombă (lacul este vârât pe jumătate sub bolta înnegrită a peşterii).   Lacul are o suprafaţă variabilă (cca. 700 mp), o formă ovoidală (35x18 m) şi 12 m adâncime maximă

     În punctul de adâncime maximă a lacului (-12 m), speologii scafandri au descoperit  (1981) o galerie înecată care pătrundea în masivul fisurat. După parcurgerea a 25 m, au ieşit din apă într-o frumoasă sală, în care calcarul alb şi spălat alterna cu straturi negre de silex.

Cea mai cunoscută dintre legende, spune că demult, într-o zi pierdută în negura vremurilor, un moş hâtru îşi păştea caprele în colţul liniştit de lângă lac, ascultând cum clipoceşte unda Nerei la rădăcinile arinilor şi fagilor bătrâni din marginea pădurii.
 Pe neaşteptate se ivi în faţa sa, ca ieşit din pământ, un soi de omuleţ cu un peşte în mână. După ce-i dete bineţe, omuleţul îl rugă să-i frigă peştele pe jar de vreascuri uscate, având grijă să nu care cumva să i se strâmbe coada. Moşul cugetă o clipă şi primi bucuros, invitându-l la rândul său să-i frigă un cap de ţap fără ca acesta să “rânjească”.
Învoiala fiind făcută, moşul se puse pe treabă şi înfigând peştele într-o ţăpuşă îl fripse fără să i se strâmbe coada. Musafirul său, care nu era altul decât diavolul, se chinui însă în zadar, legând botul ţapului cu curmei de tei (funie de calitate proastă, făcută din coajă de tei sau de răchită): arzând teiul, botul se desfăcu arătându-şi dinţii! Furios că moşul l-a păcălit, diavolul se aruncă în lac.
     - Ptiu, zise atunci moşneagul, te pomeneşti că tu ai fost dracul! Şi “Lacul Dracului” i-a rămas numele până azi…