Bazându-ne atât pe materialul arheologic găsit cât și pe documente și pe contextul istoric, ridicarea cetatii se poate încadra în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. W. Horwath a presupus că ea fusese vamă a Transilvaniei, iar o dată cu trecerea cetăţii în proprietatea Ţării Românești, Ludovic al V-lea ar fi pus să fie ridicat Branul.

Cetatea străjuia drumul ce lega Câmpulungul de Brașov, aflându-se la extremitatea vestică a Dealului Sasului. Drumul trecea pe sub cetate, ocolind-o pe la nord-vest și vest, fiind parţial săpat în stâncă datorită îngustimii văii Dâmboviţei pe această porţiune.

Cetatea și-a încetat existenţa ca urmare a unor distrugeri violente, deoarece în bârnele carbonizate s-au descoperit vârfuri de săgeţi și bolţuri de arbaletă. Unele elemente atesta folosirea ei și în secolul al XVI-lea: s-au găsit 2 monede de la Mircea cel Bătrân.